Optimism, creativitate, pasiune,
personalitate sau ………. pierdere de timp si bătaie de cap? Cred ca mulţi colegi
şi-au pus această întrebare atunci când a fost anunţată Săptămâna “Şcoala altfel”. Din fericire pentru mine, care mereu mă
strădui să văd partea plină a paharului, am ales prima variantă şi-am încercat
să mă bucur de tot ce mi-a putut oferi fiecare fărâmă de idée pe care am
îmbrăcat-o, sper eu, în aşa fel încât să bucur pe micii mei şcolari de clasa I.
Norocul meu a fost şi acela că am putut profita din plin de bunăvoinţa şi
entuziasmul multora dintre părinţii copiilor, căci dumnealor mi-au fost alături
în diferite feluri în demersul propus si..realizat!!! 100%!!
Vrăjiţi de personajele descoperite în
bibliotecă, am căpătat încredere şi ne-am suflecat mânecile cămăşuţelor şi
ne-am apucat de grădinarit! Spiritul ecologist a molipsit şi pe mămici, unele
dintre ele râmânând alături de noi, drept mentori, dragi îndrumători în ale
plantatului şi semănatului. Ad-hoc, le-am numit eroinele zilei, căci ne-au
ajutat şi învăţat să mânuim uneltele dragi oricărui brav grădinar! Fiecare
dintre şcolărei a plantat măcar o
floricică…ce mândrie!
Cea de-a treia zi ne-a rezervat bucuria
de a primi binecuvântarea părintelui Vasile Sârbu, iar cea care a ţinut de mână
pe micii şcolărei a fost doamna Parmena Orzetic, draga noastră profesoară de
religie! Înălţătoare sunt simplele cuvinte ale preotului şi pline de
învăţăminte, de înţelepciune şi har! Plimbarea la Biserică a continuat prin
cimitirul eroilor, unde copiii au descoperit noi şi interesante aspect ale
istoriei comunităţii şi ţării noastre!
Îmbărbătaţi de vizita la Biserică, ne-am
pus pe fapte bune! Cu sprijinul mămicilor şi al tăticilor, am pregătit
pacheţele pentru bătrânii bolnavi de la azil, cărora cu mult drag le-am oferit
şi o felicitare făcută de mânuţa noastră şi o floricică parfumată de primăvară!
Am sperat că o vorbă bună şi o urare sinceră de sănătate îi va ajuta!
Ehehe!! Finalul a fost delicios! La
propriu, căci, după ce am învăţat cum aşezăm o masă de sărbătoare, cum să ne
purtăm, ne-am transformat în bucătari pricepuţi! Delicioase au fost salatele de
legume şi de fructe!!!
Iată cum, cu resurse relative puţine, am
reuşit să transformăm şcoala într-un spaţiu şi mai primitor, mai ofertant din
punctual de vedere al activităţilor practice, unde atât eu, ca învăţător, dar
şi elevii şi părinţii lor, am descoperit împreună lucruri minunate despre noi
înşine, despre ceea ce ştiam şi ne doream să ştim sau să facem!
Prof. pt înv. primar,
Diana Elena Bordeianu
cata treaba...urmata de tot atat de multa bucurie...in asemenea activitati e greu de unul singur, dar cand ai o armata de parinti, esti dublu rasplatita in eforturi...bravo e putin spus!
ReplyDeleteMultumim, Roxana!
Deletefoarte interesante si in aceeasi masura educative aceste activitati din "scoala altfel".felicitari dnei prof.diana care a reusit sa implice atat copii cat si mai ales parintii in activitati si experiente unice! la mai multe!BRAVO!
ReplyDeleteMultumim!
Delete