Sunday, April 29, 2012

Calatori in timp

O activitate frumoasa desfasurata impreuna cu elevii clasei a V-a B. Prezent si trecut, amintiri, marturisiri emotionante, impletite cu dragoste, speranta, comuniune. CALATORI IN TIMP

Pentru a marca Ziua Solidaritatii intre Generatii-29 Aprilie in Casa Sociala “Sf. Trei Ierarhi” din Podu Iloaiei a avut loc o emotionanta intalnire intre cei tineri,elevii clasei a V-a B si cei aflati la varsta intelepciunii, bunicii. Gazda acestei actiuni a fost Pr. Vasile Sarbu iar Prof. Parmena Orzetic a fost coordonatorul activitatii. Gasirea unui titlu potrivit activitatii noastre a constituit de la inceput o provocare deoarece am incercat sa evitam cuvintele batran, in varsta si altele din aceeasi sfera lingvistica. Invitatii nostri ne-au dovedit ulterior ca sufletul nu are varsta si ca amintirile sunt inca vii, imposibil de uitat sau sters din memorie. De aceea, titlul Calatori in timp a fost o buna alegere caci, cu ajutorul celor albiti de griji si ani, am putut sa vedem cu ochii mintii viata de copil de acum 50, 60 sau chiar 70 ani. Elevii au fost foarte impresionati de greutatile indurate in primii ani dupa cel de-al doilea razboi mondial, de lipsurile din familie si la scoala dar si de frumusetea idilica a acelor ani in care, lipsa calculatorului, televizorului te aducea mai aproape de natura si de Dumnezeu. Invitatul special Todi Constantin, fost profesor de istorie la Scoala “Alexandru I. Cuza”- Podu Iloaiei a rememorat chiar momentul scoaterii religiei din scoala cand, la venirea regimului comunist, aceasta a fost interzisa si a reiterat privilegiul generatiilor de azi care pot studia religia in scoli fara oprelisti. Dialogul intre generatii a fost antrenant, elevii dorind sa afle unele pozne facute de invitati in copilarie afland astfel ca acestea nu lipseau nici atunci, unele aspecte legate de scoala: note, absente, discipline de studiu. Finalul activitatii a fost unul emotionant deoarece elevii si-au putut exprima dragostea fata de bunicii prezenti, sinceritatea lor izvorand lacrimi si bucurie. Pentru a marca si 100 de ani de la nasterea marelui duhovnic  nemtean, Pr. Vasile Sarbu a oferit invitatilor cate un volum din scrierile Par. Cleopa Ilie cu indemnul de a fi citit de nepoti si bunici impreuna si de a nu uita ca zidirea spirituala incepe in sanul Bisericii.
Ema Iacob:"Mie mi-a placut cel mai mult  la acesta activitate faptul ca am aflat ce greutati erau pe vremuri, cum ar fi: nu aveau lumina, cea mai mare nota era 5. Si poznele bunicilor facute cand erau mici au fost amuzante. Mi-au mai placut mult cele doua povesti spuse de doamna Parmena. Am invatat ca trebuie sa stralucim din interior."


Prof. Parmena Orzetic- Scoala “Alexandru I. Cuza”- Podu Iloaiei


2 comments:

  1. Felicitari pentru activitate. Poate ar trebui mai des sa ne intalnim generatii diferite, sa povestim, sa schimbam experiente de viata. Felicitari inca o data!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumim, Antonia! Ai dreptate ca trebuie sa ne intalnim mai des, simtim nevoia de a impartasi emotii, amintiri si e pacat ca nu gasim ragaz...Atat elevii cat si bunicii au fost foarte impresionati, nu ma asteptam sa aiba un impact atat de mare.

      Delete

Asteptam parerile si sugestiile dvs.